tabesul

Definitie: afectiune de natura sifilitica, caracterizata prin atingerea cordoanelor si radacinilor posterioare ale maduvei (meningoradiculita posterioara, care ulterior se extinde si la cordoanele posterioare ale maduvei). Boala apare dupa 5 - 20 de ani de la infectie, insidios si progresiv. Semnele caracteristice sunt urmatoarele:
a) Tulburari de sensibilitate, constand in dureri cu caractetr de fulgeraturi in membrele inferioare, in special nocturne, si in disociatia tabetica: abolirea sensibilitatii profunde, cu conservarea sensibilitatii termice si dureroase si diminuarea celei tactile. b) Tulburari de mers, care constituie ataxia tabetica si se caracterizeaza prin tulburari de mers exagerate la inchiderea ochilor (mers ezitant, controlat permanent cu privirea, lovind pamantul cu calcaiul); si proba Romberg care este pozitiva (bolnavul in picioare, cu calcaiele alaturate si ochii inchisi, oscileaza si cade). Forta musculara, este normala. c) Reflexele osteotendinoase sunt abolite si hipotonia pronuntata. Nervii cranieni sunt frecvent prinsi, cea mai grava fiind interesarea nervului optic, care poate duce la atrofia optica tabetica, cu pierderea vederii. Semnul Argyll-Robertson este constant. d) In unele forme de tabes apar complicatii: crize viscerale (gastrica, intestinala, faringiana, laringiana) si tulburari trofice. Cea mai obisnuita criza viscerala este criza gastrica tabetica, caracterizata prin dureri epigastrice atroce, cu debut si disparitie brusca, cu varsaturi si deshidratare mare, durand ore sau zile si neinfluentate de alcaline sau antispastice. Tulburarile trofice constau in fracturi spontane, nedureroase, mai ales la nivelul membrelor inferioare, ulceratii cronice atone (ulcerul perforant plantar) si artropatii nedureroase, localizate in special la genunchi, cu deformari mari, tumefieri nedureroase. Tratamentul sifilisului nervos utilizeaza Penicilina in doze masive  SINDROMUL DE HIPERTENSIUNE INTRACRANIANA
Definitie: este ansamblul tulburarilor care apar dupa cresterea volumului continutului cranian. Sindromul apare fie datorita dezvoltarii unui proces expansiv intracranian, fie acumularii in exces a lichidului cefalorahidian, fie cresterii patului vascular, prin vasodilatatie activa sau pasiva cu turgescenta cerebrala, fie aparitei unui edem cerebral perifocal sau general izat. Simptomatologie: a) Simptome principale: cefaleea, varsaturile si staza papilara. Cefaleea este matinala, la inceput localizata, mai tarziu generalizata, si are trei caractere de mare importanta pentru diagnostic: aparitia recenta, absenta unei cauze locale (sinuzite etc.), accentuarea de efort, stranut, tuse, uneori aparitia la cea mai mica miscare a capului. Diminua dupa varsaturi si este foarte rezistenta la terapia obisnuita. Varsaturile apar mai frecvent dimineata, uneori se produc la schimbarea de pozitie a bolnavului, in special la miscarile capului. O forma particulara este varsatura in jet, fara greata. Varsaturile nu sunt in legatura cu alimentatia. Staza papilara, datorita stazei venoase, este un semn capital. Papila nervului optic are marginile sterse, iar in jur, focare hemoragice. La inceput vederea este normala, dar pe masura dezvoltarii atrofiei optice ,aceasta scade pana la orbirea definitiva. a) Simptome accesorii: crize epileptice, localizate sau generalizate, tulburari psihice (reducerea activitatii intelectuale, diminuarea memoriei, dezorientare si confuzie, somnolenta si chiar coma), tulburari oculare (scaderea acuitatii vizuale sau diplopie), hipoacuzie, astenie, tulburari digestive, hipertermie si hipersudoratie si semne de deficit motor. Diagnosticul este precizat de o serie de examene paraclinice: examenul oftalmologic, radiografia craniana simpla (modificarea seii turcesti, amprente digitale, dehiscenta suturilor, calcified intratumorale), Electroencefalografia (pune in evidenta leziunea si uneori o localizeaza). Ventriculografia (insuflarea ventriculara cu aer prin gauri de trepan), practicata preoperator, precizeaza diagnosticul topografic. Angiografia cerebrala (injectarea cu substante de contrast a vaselor cerebrale) evidentiaza tumorile cerebrale. Forme clinice etiologice: a) Tumorile cerebrale: acestea pot fi secundare sau primitive. Tumorile secundare sunt metastaze ale unui cancer visceral. La barbat este vorba de obicei de un cancer bronsic, iar la femei de un cancer la san. Cele mai frecvente sunt glioamele (tumori ale tesutului nervos), care rediciveaza adesea dupa operatie, meningioamele (tumori ale meningelor), neurinoamele acustice, tumorile congenitale, vasculare (angioame), glandulare (adenoame hipofizare). Dupa localizarea tumorii se deosebesc: tumori prefrontale, caracterizate prin euforie, puerilism, pierderea simtului autocritic, tulburari de mers (ataxie frontala), aparitia reflexelor de apucare fortata; tumorile regiunii frontale ascendente se manifesta prin crize de epilepsie jacksoniana; tumorile parietale se manifesta prin tulburari senzitive, imposibilitatea efectuarii miscarilor adecvate unui scop; tumorile occipitale, prin halucinatii vizuale si hemianopsii; tumorile temporale; epilepsie temporala, afazie. b) Abcesul cerebral: cauza cea mai frecventa este otita netratata, dar apare si dupa meningite purulente, traumatisme craniene, supuratii la distanta (abces pulmonar, bronsiectazie, flegmon perinefretic) etc. Sindromul de hipertensiune intracraniana este insotit de slabire rapida, febra, hiperleucocitoza sanguina. c) Alte cauze sunt: tuberculoamele, hematoamele, encefalopatia hipertensiva, toxice, accidentele alergice etc. Tratamentul este raportat la etiologia sindromului. Terapia depletiva - glucoza 33%, sulfat de magneziu, Manitol 20% (500 ml in perfuzie), este eficace in caz de edem cerebral. Interventia chirurgicala este singurul tratament eficace in tumorile cerebrale, cu conditia unui diagnostic si a unei interventii precoce.
  EPILEPSIA
Definitie: este un sindrom clinic paroxistic, cronic, cu debut si sfarsit brusc, caracterizat in cazul crizelor majore de pierderea cunostintei, insotita de convulsii tonicoclonice. Cand crizele de epilepsie se repeta, se vorbeste despre epilepsia-boala. Etiologie: in ordinea frecventei, principalelc cauze sunt: a) traumatismul craniocerebral, cand epilepsia poate aparea imediat (prin edem cerebral precoce) dupa un interval de cateva ore (hematom sau edem cerebral), sau tardiv, dupa luni sau ani; b) neoformatiile intracraniene, in care crizele sunt la inceput limitate si se insotesc de semne de hipertensiune intracraniana; c) tulburarile vasculare cerebrale (ramolisment, encefalopatie hipertensiva, hemoragie meningiana, tromboflebite cerebrale, embolii) etc.; d) epilepsia esentiala, in care nu se gaseste nici o etiologie sau leziune care sa justifice boala. In acest caz crizele sunt generalizate si apar inca din copilarie; e) alte cauze mai rare sunt: traumatisme obstetricale, intoxicatii cu alcool, oxid de carbon, tulburari metabolice (uremie, hipoglicemie), procese infectioase cerebrale (encefalite etc.).
EPILEPSIA GENERALIZATA
a) Criza majora este precedata de prodroame (migrena, nevralgii, parestezii), care apar cu ore sau zile inainte, si semne care preceda imediat criza si care poarta numele de aura. Aura poate fi motoric (miscari rapide ale membrelor, clipitul pleoapelor), senzitiva (furnicaturi, arsuri), senzoriala (zgomote, voci, scantei, mirosuri diverse), psihica (anxietate). Ea preceda cu cateva zeci de secunde criza si permite bolnavului sa ia pozitii de protectie. Aura nu apare insa intotdeauna. Debutul este in general brutal, cu paloare brusca, strigat si pierderea cunostintei, cu prabusirea bolnavului. Se descriu obisnuit o faza tonica, scurta, care dureaza 20 - 30 de secunde, cu rigiditatea membrelor, cianoza fetei, dintii stransi, ochii imobili si toracele in expiratie fortata, si o a doua faza, numita clonica, care dureaza 1 - 2 minute si se caracterizeaza prin miscari violente ale capului si maxilarelor, cu muscarea limbii si aparitia la nivelul gurii a unei spume abundente si uneori sanguinolente, convulsii ale membrelor si emisiuni involuntarc de urina si materii fecale. Uneori criza convulsiva este urmata de o stare comatoasa, care dureaza mai multe ore, cu reflexe abolite si respiratie stertoroasa. Dupa criza apar uneori semne de deficit motor (pareze, contracture). Amnezia crizei este totala. Criza minora de epilepsie apare mai frecvent la copii isi se caracterizeaza de obicei prin absente si contractu muscualare partiale, cu o durata de cateva zeci de secunde. Absenta (forma cea mai frecventa) este o suprimare a functiilor psihice de scurta durata, in timpul carora bolnavul isi opreste orice activitate, persistand numai automatismele simple (mersul, deglutitia, mestecatul etc.). In fonnele usoare, bolnavii devin palizi, scapa obiectele din mana si isi revin fara sa stie ce s-a intamplat.
 EPILEPSIA LOCALIZATA
Este cunoscuta si sub numele de crize jacksoniene si se caracterizeaza prin miscari clonice, care incep intotdeauna in acelasi loc (mana, picior sau fata) si se propaga la segmentele vecine. Tulburarea nu este insotita de pierderea cunostintei, bolnavul asistand la desfasurarea crizei.
ECHIVALENTELE EPILEPTICE
Se caracterizeaza prin faptul ca bolnavul actioneaza intr-o stare asa-numita crepusculara, mergand fara scop sau indeplinind gesturi de care nu este constient. La fel starea de rau epileptic, caracterizata prin crize subintrante. Diagnosticul diferential trebuie sa elimine simularca, tetania, criza isterica. Ultima tulbuiare este declansata de emotii si conflicte psihice, criza se desfasoara in prezenta unor martori, iar bolnavii isi aleg de obicei locul caderii. Tratament: regimul de viata al bolnavului epileptic consta in program regulat de somn de 8 ore, fara consum de alcool, cu restrictie de sare, dulciuri si excitante. Alegerea profesiunii este capitala, natura bolii contraindicand toate profesiunile care impun activitate la inaltime, in apa, masini in mers etc. Baza tratamentului medical consta in administrarea de Fenobarbital in doze de 1 eg/an de varsta/zi. La adult, doza variaza dupa necesitati intre 10 si 40 cg/zi, asociat cu Fenitoin sau Etotoin (2-4 tablete/zia), Primidon sau Trepal. In timpul crizei, bolnavul trebuie mentinut culcat, cu cravata, gulerul si centura desfacute si, eventual, imobilizat pentru evitarea loviturilor datorita convulsiilor.
COMELE
Definitie: coma este o stare patologica, caracterizata prin pierderea completa sau partiala a cunostintei, motilitatii si sensibilitatii (functii de relatie), cu conservarea celor mai importante functii vegetative (respiratie, circulatie, termoreglare etc.). Dupa profunzimea comei, se deosebesc: - coma carus sau coma profunda, in care bolnavul nu reactioneaza la nici un fel de excitant, iar reflexele cornean, osteotendinoase si de deglutitie sunt absente; - coma medie este o forma mai usoara: bolnavul raspunde la excitanti mai puternici si prezinta uneori delir si stare de agitatie; - obnubilarea este forma cea mai usoara de tulburare a cunostintei; bolnavul este dezorientat si somnolent, executa vag unele ordine si raspunde la intrebari, desi cu dificultate. Posibilitatea protezarii cardio-respiratorii, cu mentinerea functiilor, insotita de moartea cerebrala, permit descrierea stadiului de coma depasita. Diagnosticul diferential al comelor impune eliminarea urmatoarelor stari morbide: a) sincopa - pierderea brusca si de scurta durata a cunostintei, cu abolirea totala a functiilor vegetative vitale (circulatie, respiratie), datorita opririi trecatoare si reversibile a circulatiei cerebrale; b) lipotimia sau lesinul (forma minora a sincopei), caracterizata prin pierderea incompleta, usoara, a cunostintei, cu mentinerea circulatiei si a respiratiei; c) colapsul circulator este un sindrom in care functiile vegetative (circulatie, respiratie etc.) sunt mult diminuate si odata cu ele si functiile de relatie, dar cunostinta bolnavului este pastrata. Diagnosticul pozitiv: bolnavul in stare de coma profunda este imobil, inconstient, cu musculatura relaxata. Nu raspunde la fntrebari, nu reactioneaza la excitanti, iar reflexele sunt abolite (tendinoase, cornean, de deglutitie). Bolnavul respira insa, pulsul este prezent, in functiile secretoare in general normale. Diagnosticul etiologic are o importanta fundamentala, deoarece in functie de el se stabileste tratamentul. Pentru aceasta sunt necesare o anamneza amanuntita, un examen clinic aprofundat si unele examene paraclinice. Interogatoriul care se adreseaza anturajului bolnavului trebuie sa stabileasca antecedentele bolnavului (boli, tratamente urmate), circumstantele in care s-a produs coma (traumatisme, insolatie, ingestie de alcool sau diferite substante, debutul brusc sau progresiv). Examenul clinic nu trebuie sa omita nici un amanunt: astfel, faciesul congestionat sugereaza o coma alcoolica sau o hemoragie cerebrala; rozat - o coma prin CO; icteric - o coma hepatica; asimetria faciala - o hemiplegie; prezenta sangelui si a spumei la gura - epilepsie; bataile frecvente ale pleoapelor - isteria etc.; mirosul aerului expirat este amoniacal-urinos in coma uremica; aectonic (dc mere) - in diabet, alcoolic - in coma alcoolica; respiratia este lenta in comele provocate de barbiturice, opiacee, hipertensiunea intracraniana si rapida in coma uremica sau diabetica. Tensiunea arteriala este ridicata in hemoagia cerebrala si encefalopatia hipertensiva si coborata in comele toxice, infectioase, diabetice etc. Prezenta unor sindroame neurologice este revelatoare pentru diagnostic: sindromul piramidal (pareze, paralizii, hemiplegii) sugereaza un accident vascular cerebral, sindromul de hipertensiune intracraniana (cefalce, varsaturi, staza papilara) sugereaza o tumoare, un abces sau un hematom cerebral sau o encefalopatie hipertensiva, sindromul meningian (cefalee, varsaturi, redoare a cefei, semnul Kernig, modificari ale lichidului cefaiorahidian) indica o meningita sau hemoragie meningiana. Examenele paraclinice se fac in: sange (uree, glicemie, rezerva alcalina), urina (albumina, glucoza, corpi cetonici), lichidul cefaiorahidian, in varsaturi etc. Din punct de vedere etiologic se deosebesc mai multe forme de come: