
Bolile de ficat
Inflamarea veziculei biliare, adica colecistita, este una dintre bolile cele mai raspandite, mai ales la femei, intre 20 si 50 de ani. Cauzele colecistitei pot fi diferite. Ea poate aparea ca o complicatie a unui icter infectios sau la bolnavii care sufera de constipatie cronica. De asemenea, o apendicita neoperata la vreme poate imbolnavi vezicula biliara. Aceste diverse cauze actioneaza tulburand mecanismul contractiei care asigura golirea periodica a veziculei biliare. Ca urmare, bila nu se mai evacueaza la vreme. In aceste conditii microbii ajunsi in vezicula se cuibaresc acolo, se inmultesc si produc o inflamatie.
Nu toti bolnavii de colecistita au suferit insa de icter, apendicita sau constipatie. La multi dintre ei, boala a aparut ca rezultat al consumului sistematic de mancaruri preparate cu rantas sau prajeala in grasime. Gospodina care prajeste un aliment simte la un moment dat usturimi in gat si la ochi, provocate de vaporii ce ies din tigaia plina cu grasime incinsa. Vaporii acestia imbiba alimentele care ajung in stomac, producand acolo o iritatie prelungita. Aceasta iritatie este incomparabil mai daunatoare decat cea produsa asupra ochilor gospodinei, deoarece alimentele stau in stomac 4 sau 5 ore, nu cateva minute cat dureaza prajeala in bucatarie. Reflexele nervoase pornite, de la nivelul stomacului iritat vor impiedica golirea veziculei, intocmai ca reflexele pornite de la apendicele inflamat. Asa ia nastere colecistita intr-un mare numar de cazuri.
Principalul semn al colecistitei este durerea localizata sub marginea coastelor, in dreapta, raspunzand in spate si umarul drept. Ea vine adesea in crize, insotite de greturi, varsaturi si uneori de febra. Crizele, numite colici hepatice, apar mai des dupa suparari sau abuz de alimente grase si oua. Durerea este provocata de contractia prea brusca sau prelungita a veziculei inflamate. Aceasta contractie poate fi declansata si de o stare de iritatie a sistemului nervos (emotii, suparari, enervari), care se rasfrange asupra veziculei. Celelalte semne care insotesc colecistita - balonarile abdominale, constipatia, greturile - se pot explica prin faptul ca si alte parti ale tubului digestiv (stomac, intestin) sufera in cursul unei colecistite deoarece organismul este un tot in care functiile diverselor organe depind una de alta.
Daca o colecistita nu se trateaza, cu timpul se pot forma pietre (calculi) in vezicula biliara, dand, boala numita litiaza biliara. Pietrele sunt cel mai des formate din colesterol, o substanta care se gaseste mai ales in grasimi, oua, creier, ficat, momite. Colesterolul este eliminat prin ficat, in bila. Cand bila este infectata, ca in colecistite sau sta prea mult timp neevacuata din vezicula, anumite modificari in compozitia ei favorizeaza formarea pietrelor. Acestea, la inceput de marimea unor graunte de nisip vor creste treptat, prin adaugarea de noi si noi straturi de piatra, la fel cum creste un bulgare de zapada. Pietrele din vezicula se pot angaja pe canalele biliare, provocand dureri (crize de ficat), sau pot ramane mai mult timp pe loc, umpland vezicula si scotand-o din functiune. Se intelege ca, in anumite cazuri, functia de rezervor a veziculei nu mai poate fi indeplinita. Organul devine inutil si chiar primejdios, pentru sanatate, intretinand un focar de infectie in organism si putand oricand astupa caile biliare, printr-un calcul pornit din vezicula.
REGIMUL DE VIATA AL BOLNAVULUI DE COLECISTITA
Bolnavul de colecistita, in caz ca sufera de constipatie trebuie sa si-o ingrijeasca. Pentru aceasta va lua regulat un laxativ (purgativ slab), ca samanta de in, 1-2 linguri inmuiate 10 minute in 1/2 pahar cu apa. Cand constipatia este insotita de apendicita, laxativul recomandat este uleiul de parafina, 1-2 linguri seara la culcare. Apendicita, atunci cand exista, trebuie tratata. Un mijloc de a combate colecistita si a impiedica formarea pietrelor este golirea regulata si completa a veziculei biliare. Pentru, aceasta, in fiecare dimineata, pe nemancate, bolnavul va lua doua linguri de untdelemn (cu putina lamaie pentru corectarea gustului) si va sta apoi jumatate de ora culcat pe partea dreapta. In loc de untdelemn se poate lua si o jumatate de pahar cu zeama de ridiche neagra. Zeama se prepara din ridichi rase pe razatoare si stoarse printr-un tifon. Intre mese este bine sa se dea 1-2 pahare de ceai cald, astfel ca sa se bea in total 1 litru de ceai pe zi, in afara lichidelor obisnuite, ca lapte, supe, compot, apa. Aceasta, deoarece lichidele sunt necesare spalarii cailor biliare inflamate prin marirea cantitatii de bila eliminata de ficat. Se vor prefera ceaiurile de musetel, sunatoare au ceaiul hepatic. La aceste indicatii trebuie sa adaugam ca fara o viata ordonata, cu ore de masa fixe, odihna suficienta si evitarea enervarilor si emotiilor, bolnavul se va vindeca mai greu. Am mentionat mai sus rolul sistemului nervos in producerea si evolutia unei colecistite. Pentru ca reflexul de golire a veziculei sa functioneze bine, trebuie ca bolnavul sa aiba un sistem nervos intarit printr-o viata in care orele de munca, de odihna si de exercitii in aer liber (plimbare, sport etc.) sa fie bine echilibrate intre ele. In bolile veziculei biliare, alimentatia dietetica este de mare insemnatate. Dar regimul nu obliga pe nimeni sa rabde de foame, in paginile urmatoare vom arata care sunt regulile alimentatiei menite sa vindece colecistita si sa impiedice aparitia litiazei biliare si a crizelor de ficat, fara a face sa scada puterea de munca a bolnavului prin restrictii alimentare prea severe sau indelungate.
Ce trebuie facut in criza de ficat
Criza de ficat necesita asistenta medicala de urgenta. Pana la venirea medicului, repausul la pat este obligatoriu. Durerea poate fi usurata de aplicatii calde (perna electrica sau compresa calda alcoolizata) in regiunea dureroasa. In caz de febra, termoforul este inlocuit cu o compresa rece sau cu o punga de gheata. Un efect calmant il au si ceaiurile calde, putin indulcite. Medicamentele utilizate in aceste cazuri au rolul de a combate contractia spastica a musculaturii aflate in peretii cailor biliare. Cele mai folosite sunt preparatele de beladona si de papaverina.