Zece reguli de aur pentru protejarea oaselor
Literal, „osteoporoza” inseamna „oase poroase”, adica o slabire a rezistentei oaselor prin pierdere de masa osoasa, ceea ce le face susceptibile de fracturi. Aceasta boala cu consecinte devastatoare, foarte raspandita in lumea civilizata, este una tacuta, lipsita de simptome, si care-i afecteaza atat pe barbati, cat si pe femei.
1. Faceti miscare. Activitatea fizica mentine densitatea oaselor, deoarece pune presiune pe ele.
2. Luati-va calciul din surse bune: vegetale cu frunze verzi, soia, sardine, broccoli, nuci, alune si seminte. Laptele de vaca nu este o sursa buna de calciu, deoarece organismul nu-l poate absorbi.
3. Mancati alimente care contin Omega-3. Acesti acizi grasi se gasesc in cantitate mare in semintele de in si in pestii marini – somon, cod, halibut etc.
4. Renuntati la cafeina si alcool. Acestea scot calciul din oase si dezechilibreaza balanta hormonala a organismului, ceea ce duce si la slabirea oaselor.
5. Reduceti consumul de carne rosie. Aceasta impiedica absorbtia calciului in organism.
6. Lasati-va de fumat. Fumatul afecteaza densitatea osoasa.
7. Mancati nuci si migdale. Contin magneziu, un element esential care favorizeaza absorbtia calciului in organism.
8. Expuneti-va la soare cel putin 15 minute in fiecare zi. Este cea mai buna cale de a obtine vitamina D, care ajuta la mentinerea densitatii oaselor.
9. Mancati seminte de floarea-soarelui. Contin zinc, un element cheie pentru a avea oase tari.
10. Aveti grija sa nu va lipseasca din dieta alimentele care contin vitaminele C si B6, bor, siliciu si acid folic. Aceste elemente va construiesc oase puternice.